Cartea lui Samuel este a treia carte din Neviim (Profeţi), a doua secţiune a Bibliei Ebraice. În bibliile creştine, cartea este de obicei împărţită în două, 1 Samuel (sau Cartea Întâia a Regilor) și 2 Samuel (Cartea a Doua a Regilor), dar în tradiţia iudaică Samuel este o singură carte.
Samuel este atât o realizare literară cât şi una istorică. Începe cu "domnia" profetului Samuel, ultimul conducător pre-monarhic al Israelului, şi continuă cu poveştile regelui Saul şi regelui David. O mare parte din carte se concentrează pe ascensiunea şi decăderea regelui David. De vreme ce nu există atestări extra-biblice ale evenimentelor descrise de carte, acestea nu sunt considerate ca fiind istorice de către cercetători. Cu toate acestea, cartea descrie o perioadă critică din istoria israelită: tranziţia de la liderii carismatici, numiţi lideri în momente de criză, la o monarhie dinastică, stabilă, care unește politic israeliţii.
Este evident din ruinele descoperite la Hazor şi Gezer că a existat o puternică monarhie în Israel în secolul X Î.Hr. (perioada corespunde domniei lui Solomon, fiul lui David). Veridicitatea istorică a Casei lui David nu poate fi negată în mod convingător, după descoperirea în anul 1993 a inscripției de la Tel Dan, care datează din anul 841 Î.Hr. şi menţionează "[Ahaz]iah, rege din casa lui David."
Alegerea unui rege
Samuel portretizează tensiunile din cadrul monarhiei israelite: tensiunile dintre obedienţa faţă de Dumnezeu şi practicabilitate, dintre a acţiona în conformitate cu imperativele morale şi a acţiona cu promptitudine politică. Primul exemplu de acest gen apare în I Samuel 8, când israeliţii îi cer lui Samuel să numească un rege. Cererea este determinată de practicabilitate: "Şi vom fi şi noi ca celelalte popoare, ne va judeca regele nostru, va merge înainte şi va purta războaiele noastre" (8:20). Samuel a avut atât obiecţii practice la acest plan (regele va abuza de puterile sale privind taxarea şi exproprierea), cât şi obiecţii de principiu ("peste voi împărăţea Domnul Dumnezeul vostru", I Samuel 12:12).
Dumnezeu îi porunceşte lui Samuel să numească un rege, dar tensiunile dintre obedienţa şi promptitudinea politică apar aproape imediat ce Saul este uns rege. Principala sarcină a lui Saul era să lupte împotriva filistenilor, poporul care a încercat să cucerească teritoriul Israelului în secolele XI şi X I.Hr. Samuel i-a poruncit lui Saul să-l aştepte la Gilgal, astfel încât Samuel să poată efectua un sacrificiu înainte de începerea războiului (I Samuel 13:8-9). Saul a aşteptat şapte zile, dar, văzând că israeliţii se împrăştie cu fiecare zi care trecea, ia chestiunea în mâinile sale şi oferă ofranda el însuşi. Pentru acest act de insubordonare, Samuel i-a spus lui Saul: "Acum însă nu va dura domnia ta; Domnul Îşi va găsi un bărbat după inima Sa şi-i va porunci Domnul să fie conducătorul poporului Său, deoarece tu nu ai împlinit ceea ce ţi s-a poruncit de la Domnul" (I Samuel 13:14).
Ascensiunea lui David
Acest "bărbat după inima Sa" - David - şi-a început cariera în slujba lui Saul, şi este portretizat ca fiind rivalul lui Saul în inimile şi mințile poporului. În mod cert Saul s-a simţit ameninţat de către acest impertinent, şi l-a urmărit pe David, care avea propriii săi susţinători, prin deşert. Două episoade din acest conflict dintre Casa lui Saul şi Casa lui David evidenţiază tensiunea dintre moralitate şi promptitudine:
1) În timpul urmăririi, David îl surprinde pe Saul inconştient într-o peşteră şi-i taie colţul hainei în loc să-l ucidă (I Samuel 24). David pretinde că a acţionat în mod moral, spunând că: "Află dar şi te încredinţează că nu este rău în mâna mea, nici vicleşug şi n-am greşit cu nimic împotriva ta; tu însă cauţi sufletul meu ca să-l iei" (I Samuel 24:12). Însă această acţiune a fost şi avantajoasă din punct de vedere politic pentru David. Mai întâi, deoarece actul tăierii colţului hainei cuiva nu era un gest neutru: simboliza sfârşitul domniei purtătorului (I Samuel 15:28); iar în al doilea rând, deoarece şansele lui David de a câştiga sprijinul popular probabil depindeau de faptul a nu fi văzut drept ucigaşul lui Saul.
2) Saul a fost ucis în luptă împotriva filistenilor (pentru care David lucra atunci, deşi textul menționează că acesta n-a participat la bătălie). Unul dintre fiii supravieţuitori ai lui Saul, Eşbaal, a fost numit rege asupra triburilor nordice din Israel, în vreme ce David a fost numit rege de către tribul lui Iudah, în regiunea sudică a Ierusalimului. Însă David a preluat destul de repede şi tronul nordic, de asemenea: rebelii l-au ucis pe fiul lui Saul, iar generalul lui David, Ioab, l-a ucis pe generalul lui Saul, forţa din spatele fiului lui Saul. David a făcut eforturi pentru a se distanţa de ambele crime, pedepsindu-i în mod public pe rebelii care l-au ucis pe fiul lui Saul.
La prima vedere, David nu poate fi condamnat pentru distrugerea Casei lui Saul. Cu toate acestea, unii cercetători moderni au ridicat problema regicidului de partea lui David, care reprezintă o chestiune de o oarecare dificultate, având în vedere că tradiţia biblică ulterioară (Cronicile) și tradiţia rabinică au încercat să-l idealizeze pe David şi să-l prezinte drept un personaj cu un caracter moral neîndoielnic. O parte dintre dovezile cercetătorilor, care sugerează responsabilitatea lui David, sunt reprezentate de faptul că se poate găsi, în această parte a cărţii, un subtext politic împotriva lui David. Narațiunea pare să devieze de la calea sa pentru a aduna, pentru a nu crede decât pe jumătate, toate dovezile necesare pentru a sugera că David a fost responsabil pentru căderea întregii case a lui Saul. Oricare ar fi cazul, David a avut mijloacele şi motivele, iar condamnarea sa publică a uciderii membrilor casei lui Saul a servit în pricipal pentru a legitima ocuparea tronului lui Saul. Faptul că restul moştenitorilor lui Saul, care ar fi putut ameninţa domnia lui David, au fost executaţi ulterior pentru un delict obscur (II Samuel 21), pare să susţină această ipoteză.
Alţii au pretins că David a deplâns sincer morţile violente ale lui Saul, fiului şi generalului acestuia. Oricum, oricine ar fi fost responsabil, David a profitat de pe urma eliminării rivalului său prin ascensiunea sa la putere, iar ca rezultat al acestor decese, David a devenit regele întregului Israel.
O "Casă pentru Dumnezeu"
Una dintre primele acţiuni ale lui David din poziţia de rege a fost să încerce să construiască o "Casă pentru Dumnezeu", în care chivotul legământului să fie găzduit (II Samuel 7:2). Poate datorită diverselor maşinațiuni politice cu care David avea unele legături, Dumnezeu a refuzat să-i permită lui David să construiască această casă. În cartea lui Samuel nu este oferit vreun motiv al acestui refuz, dar în I Cronici 22:8 [Cartea întâia Paralipomena] este oferit următorul motiv: "Tu ai vărsat mult sânge şi ai purtat războaie mari; nu se cuvine să zideşti tu casă numelui Meu..." În II Samuel 7:12-13, Dumnezeu îi spune lui David : "Voi ridica după tine pe urmaşul tău, care va răsări din coapsele tale şi voi întări stăpânirea sa. Acela va zidi casă numelui Meu şi Eu voi întări scaunul domniei lui în veci." Deși această sarcină cade în seama fiului său, Solomon, totuși David va fi cel care va stabili Ierusalimul drept reședință regală și capitală politică a Israelului.
Ca rege, David a stabilit hegemonia israelită asupra țării Israelului. Filistinii și regatele trans-iordaniene Edom și Moab au fost supuse, iar câteva regate aramene au devenit vasale sau aliate ale lui David. II Samuel 8:15 spune: "Şi a domnit David peste tot Israelul, făcând judecată şi dreptate în tot poporul său."
Critici la adresa lui David
Textul prezintă cele mai mari eșecuri ale lui David din sfera personală. II Samuel 1 spune că: "Peste un an, pe vremea când regii pornesc la război, David a trimis pe Ioab şi slugile sale cu el şi pe toţi Israeliţii şi aceştia au lovit pe Amoniţi şi au împresurat Raba; dar David a rămas în Ierusalim." Versetul conține o critică implicită la adresa lui David pentru că a rămas în oraș, în vreme ce slujitorii săi devotați se "istovesc" pe câmpurile de bătălie.
Următorul verset chiar ascute critica: "Odată, spre seară, sculându-se David din pat şi plimbându-se pe acoperişul casei domneşti, a văzut de pe acoperiş o femeie scăldându-se, şi femeia aceasta era foarte frumoasă." Nimic explicit nu este spus pentru a-l critica pe David pentru comportament omenesc prin evitarea mergerii la război, dar felul în care versetul juxtapune ridicarea taberei israelite la Rabbah cu rămânerea lui David la Ierusalim și ridicarea acestuia din pat la ceas de seară, oferă cititorului senzația că David se comportă imoral.
Femeia care se îmbăia era Bathşeba, pe care David a luat-o în patul său. Acesta a determinat și moartea soțului acesteia - care era unul dintre ofițerii lui David - în luptă, iar apoi a încercat să ascundă atât adulterul, cât și omorul. Cu toate acestea, această poveste a începutului căderii lui David nu justifică valorile utilitariste ale acestei mușamalizări, și condamnă eșecurile morale ale lui David. Un profet acționând ca emisarul lui Dumnezeu l-a anunțat pe David despre pedeapsa pe care o va primi: "nu se va depărta sabia de deasupra casei tale în veac" (II Samuel 12:10).
Această profeție a fost îndeplinită în ultimii ani ai lui David, când un fiu și-a violat sora vitregă și a fost ucis pentru această crimă de un altul (II Samuel 13), care ulterior s-a răsculat și a încercat să-i uzurpe tronul lui David (II Samuel 15-19). O altă rebeliune a izbucnit în nord, amenințând fragila uniune dintre Nord și Sud (II Samuel 20), prevestind dezmembrarea completă a uniunii după Solomon, lăsând numai regatul lui Iudah în mâinile Casei lui David.
*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu